Slatina, 21 iunie 2012
Dragii mei ,
M-am hotărât să vă scriu, pentru că , nu ştiu cum fac, dar întotdeauna las multe lucruri neexprimate.Şi câte planuri nu-mi fac, şi câte gânduri nu-mi trec prin minte şi chiar vreau să vi le spun.
S-a încheiat un an şcolar.Un an bun, din punctul meu de vedere, atât ca profesor de limba şi literatura română, cât şi ca director educativ.Îi felicit, aşadar, pe cei care s-au implicat în activităţile extraşcolare şi pe cei care au iubit româna şi i-au acordat timp şi pasiune.Pe cei care au venit când i-am chemat, care au înţeles când le-am explicat, care m-au ascultat cuminţi , cu ochii mari.Pe cei din clasa a V-a care au fost extraordinari, energici, isteţi, inteligenţi şi frumoşi şi care ( destul de impresionant, pentru că este prima clasă la care mi se întâmplă asta) au fost în ton cu umorul şi ironia mea chiar de la început.Pe cei din clasa a VII-a pe care i-am simţit că au vrut să se ridice la nivelul aşteptărilor mele, s-au străduit.Pe cei din clasa a VIII-a , calmi, serioşi ( am reuşit totuşi anul acesta mai mult decât în ceilalţi să râdem ), perseverenţi şi bine pregătiţi.O clasă model.Pe cei dintr-a IX-a , adolescenţi frumoşi în formare, mirosind a libertate şi iubire, au fost ochi şi urechi că uneori era oarecum emoţionant să ridic ochii şi să-i văd pe-ai lor aţintiţi asupra mea , curioşi, adânci.Orele de română au trecut ca un vis.
Mi-am propus să încerc să schimb lumea, câte puţin , cu fiecare copil în parte.Am început cu cei care mi-au fost aproape, nu fizic, spiritual.Au înţeles ce vreau şi au avut încredere în mine.
A venit vacanţa.Şi vara s-a instalat, timpul s-a relaxat.A fost şi el cam încordat în mecanismele cu arcuri şi şuruburi crude în hotărârea lor de a nu rata nicio secundă.Pentru unii încă mai ticăie ameninţător, căci îi aşteaptă un examen, o trecere către o altă etapă a vieţii.Nu vă fie teamă, va fi bine.Mult succes !
Mi-am amintit.Era iarnă. Ger şi nămeţi.Aşteptam microbuzul în staţie.Câţiva copii, cu săniile, veseli, m-au invitat să cobor şi eu panta pe vehiculele copilăriei şi visării.Am crezut că glumesc şi le-am răspuns în acelaşi spirit : " Să râdeţi voi de mine ?!" Răspunsul a fost neaşteptat, atât de impresionant ,venind de la un copil de treisprezece, paisprezece ani, încât n-o să-l uit niciodată.Şi nici după-amiaza aceea dintr-o iarnă cu troiene de poveste." Nu râdem de nimeni.Aici suntem ca o familie ."
O vacanţă frumoasă !
Vă îmbrăţişez cu drag,
Ramona Alexandru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu