Zen

    Am primit o carte la început de vacanţă.Ironic, e a doua pe care o primesc de când mă ştiu, deşi apreciez cărţile ca daruri nepreţuite.Nu le iau în calcul pe cele lăsate "moştenire" de bunica mea .Îmi place mult senzaţia care mă cuprinde când stau în faţa bibliotecii şi, privind cotoarele cărţilor, îmi trec fel şi fel de gânduri, îmi amintesc diferite pasaje, personaje sau împrejurări.Cărţile de la bunica ocupă un loc sacru.De obicei au şi câte o însemnare şi însemnarea aceea dintr-un an de demult e principala vinovată de emoţia care mă învăluie.Când mă mai gândesc şi că acele cărţi apăruseră chiar atunci, sunt ediţii prime, căci bunica a trăit în perioada interbelică a marilor romane, mă simt chiar norocoasă.
   Cartea mea de vacanţă e, de fapt, un jurnal.Dar, în definitiv, e o carte despre viaţă, despre creaţie şi creator.Mi-a plăcut mult mottoul :
      "- Ce este Zen? e întrebat un maestru al acestei căi.
       - E viaţa de toate zilele, răspunde el."
    Începe crispat, cu o problemă care îl frământă din ce în ce mai mult pe autor.De aproape doi ani şi jumătate nu mai reuşeşte să scrie nimic.Nimic însemnând literatură.Şi justificarea : "E un fel de viaţă care mi se-ntâmplă."Concepţia scriitorului este că nu se poate crea ceva esenţial decât în singurătate şi tristeţe.Şi pentru că viaţa începe să-l prindă, paradoxal, se simte vinovat şi nefericit noaptea când nu poate crea.O să vă citez câteva  pasaje :
   "7 martie. Lună plină, literalmente orbitoare, pe cerul vopsit neglijent.Nu ştiu de ce arde atât de fantastic peste viaţa mea făcută ţăndări.M-am gândit azi din nou cum aş putea să termin.Striaţiile de nefericire din ultimii ani s-au îndesit şi-acum ele sunt masa densă a vieţii mele, străbătută de striaţii- tot mai rare şi mai subţiri- de linişte şi de seară.Ioana l-a luat pe cel mic şi-am fost toţi trei în dormitorul întunecat, privind toţi trei cu aviditate luna."Luna, Gabriel, luna!"
   El a-mplinit un an şi bucuria mea de-a-l avea( de a mă ţine lângă inimă pe mine însumi la vârsta de un an )
n-are nici un punct de legătură cu continua mea nefericire.De fapt, viaţa mea fericită parazitează ca un mucegai pe noaptea compactă a nefericirii mele."
 " Nimeni n-a scris ceva bun vreodată dacă, începând, nu s-a simţit mai mare decât cei mari, dacă nu s-a văzut deodată ca o unealtă de zirconiu într-o mână de diamant etern şi indestructibil.Dar azi nu mai pot gândi aşa cu adevărat, fiindcă mă înfăşoară vălul seducător al vieţii.Sunt tare fericit, azi, cu băieţelul meu, cu noul meu sistem Sony care sună dumnezeieşte - mai ales când cântă Leonard In my secret life -, cu ziua plină de soare care, iată, mi se dă, mi se aşterne-n faţa ochilor.Aş da azi cea mai nebunească pagină pe o ieşire-n oraş, de mână cu Ioana mea- tunsă acum scurt, înduioşător, ca Giulietta Massina sau Julie Andrews-, aşa, fără nici o treabă...Sau pe o rătăcire printr-un supermagazin cu obiecte perfecte şi seducătoare."
   Deşi vorbeşte în mare parte despre trăiri personale-căci asta se presupune că face un jurnal-"Zen" vorbeşte , de fapt, despre viaţă în general.Să reuşeşti să-l faci pe cititor să aibă impresia că ceea ce citeşte este despre el, iată puterea unui mare scriitor.Un iluzionist, de altfel.Te-a prins în plasa unei iluzii.
                                                                                                                Ramona Alexandru