Mentalităţi...

 Nu am foarte mult timp liber.În august trebuie să-mi depun lucrarea pentru gradul I. Cam asta fac de dimineaţa până seara : scriu, citesc, cercetez.Am descoperit o grămadă de lucruri.Mereu ai ceva de învăţat.Şi mereu e o bucurie.
  De când m-am întors din Grecia mă gândesc critic la vieţile noastre.De cele mai multe ori nu facem nimic.Deşi ar trebui, căci, evident, noi ne construim vieţile pe care le visăm edenice.Le visăm.Uneori nici măcar atât.Ne împiedicăm de orice limită care, desigur, e acolo să-ţi atragă atenţia că poţi, suntem pesimişti şi ne plângem.Des.
  Am un prieten stabilit în America de foarte mulţi ani.Vara vine acasă, în concediu.Când povesteşte, îl ascultăm cu gândurile duse departe, acolo, în lumea aceea a tuturor posibilităţilor, cu alţi oameni, alte tărâmuri, alte legi.Parcă toţi sunt altfel în preajma lui.Nu ştiu ce încearcă.Poate să pară şi ei acolo, la nivelul acela de cultură sau experienţă de viaţă.De fapt, este vorba de o adaptare a discuţiilor.În linii mari, vorbeşte despre mentalitatea americanului, mentalitate de învingător, optimist mereu şi raţional.Americanii nu pierd timpul, sunt gata mereu să rişte, conştienţi că numai aşa pot obţine succesul.Ştiu ce vor, nu stau la discuţii şi sunt gata să o ia de la capăt când ceva eşuează.
   Nu ştiu să le conturez prea bine profilul psihologic.Dar ştiu sigur că, în esenţă, sunt la fel ca noi.Mentalitatea este însă total diferită.În familie, la şcoală, în societate, sunt formaţi ca învingători.Li se spune continuu că se poate, că vor reuşi, că au şanse egale.Cresc într-un mediu motivant.
   La noi limitele sunt peste tot.Copiii se gândesc că nu vor reuşi prea multe în lumea asta.Mediu demotivant.
   De fapt, se poate! Bineînţeles că se poate.Numai că nici măcar nu încercăm.
   Nu mai leneviţi! Aveţi un ideal ?Cu tot curajul, înainte!

P.S. Vacanţa e la jumătate şi mi se pare că nu aţi citit nimic. N-am văzut nici măcar o recenzie.Nici măcar o încercare.Nimic.Doar o critică de film.

Avalon

"Avalon" este un film despre familie şi despre însingurare.Este povestea unei familii de evrei care vine în America începutului de secol XX, căutând o viaţă mai bună.Sunt urmărite mai multe generaţii şi, cu cât trece timpul şi lumea se schimbă, cu atât acestea se înstrăinează.De la mesele în familie, cu discuţii aprinse şi gălăgioase, se ajunge la mese luate în faţa televizorului, fără ca măcar membrii familiei să se privească.
Un film despre ce e important în viaţă, despre criza comunicării şi pierderea sensului.Despre timp şi schimbare.

Cum să facem o recenzie

 Link-ul de mai jos vă trimite către un site pe care eu îl apreciez foarte mult.Veţi găsi o recenzie pe care v-o recomand ca model.Încercaţi şi voi.În plus, găsiţi multe alte lucruri interesante pe site.Şi alte recenzii.

Nelson Mandela, un exemplu pentru noi toți

Grecia...

  M-am întors din Grecia ieri dimineaţă, după un drum lung şi obositor.Parcă am venit din altă lume.Sosirea pe pământ românesc a coincis cu răsăritul şi mi s-a părut că am visat, că nici n-a fost.
   Grecia , ţinutul zeilor, al măslinilor, al leandrilor, al mării albastre, un albastru ireal, al porturilor vechi ce-ţi dau sentimentul că poţi să te rupi de ţărm, dezmărginindu-te,plutind departe de lume, de tot.

 
     Tavernele lor erau, de obicei, afaceri de familie, păstrând tradiţiile şi specificul.Încărcate cu obiecte vechi, fotografii de familie decolorate de vreme, busuioc şi obiecte tradiţionale, te primeau galant să te bucuri de o masă bine gătită şi, mai ales, o privelişte minunată.

             Lume pestriţă.Români,ruşi,americani,greci...Oamenii sunt altfel.Fiecare îşi vede de treaba lui, nimeni nu face prea multă gălăgie încât să-i deranjeze pe cei din jur, străinii îţi zâmbesc.Laşi în siguranţă pe plajă telefonul sau ochelarii de soare.Am uitat o minge dimineaţa şi am găsit-o la locul ei după-amiaza.În România nu se întâmplă aşa...Şi m-am simţit bine.Te simţi liber, deşi eşti într-o ţară străină.
           Cel mai mult mi-a plăcut un port - Uranopolis ( Ouranopolis înseamnă " oraşul ceresc" ).Este poarta spre Grădina Maicii Domnului cum este supranumit Muntele Sfânt, Athos.Casele( multe dintre ele pescăreşti ) îngrămădite,magazine de suveniruri cu tarabele înşirate în bătaia soarelui, oameni din toate colţurile lumii, grăbiţi să prindă ultimul vapor.Şi marea...Câte poveşti ştie marea...Departe, în văl de ceaţă, Athosul, misteriosul munte.
         Colindând ţărmurile cu nisip fin, sălbatice unde mare nu-i lăsase pe oameni să le cucerească, am ştiut : nu există limite.Lumea e minunată, nici nu vă imaginaţi !Trebuie să o descoperiţi !

     1 iulie.
     Dimineață obișnuită de vară. Încă nu mă trezisem bine, deși soarele ardea deja pe cer. Schimbam plictisită și putin somnoroasă canalele televizorului și totuși, nu reușeam să găsesc ceva pe gustul meu. Pe canalul de desene animate era povestea lui Tarzan. Deși ratasem începutul, filmul mi-a atras atenția. M-a captat. S-a deschis acea lume a junglei, a sălbăticiei, o lume parcă de nicăieri. Natura părea neschimbată, sălbatică, plină de singurătate. Dar animalele trăiau de fapt, într-o armonie deplină. Se ajutau reciproc și totodată erau supuse sub conducerea unei gorile. Crescut în junglă de niște gorile, departe de civilizație, Tarzan nu știa engleză, se considera diferit, ciudat și nu se gândise niciodată că undeva, departe, este o altă lume cu totul diferită, cu "creaturi la fel ca el", o lume pe care acum când devenea adult, nu o mai putea înțelege. 
     Profesorul Porter, fiica sa, Jane și ghidul lor, Clayton, din dorința de a vedea gorilele, descoperă acest om ciudat, curios, un fel de om-maimuță și încearcă să comunice cu el. Dar Tarzan, începe să descopere lucruri uimitoare, de necrezut, lucruri pe care mintea sa- obișnuită cu simplitatea și liniștea vieții junglei- nu le-ar fi putut închipui niciodată. Fantastic, nu? Astfel că, Tarzan își descoperea originile, afla ce este dincolo de jungla Africii, dincolo de locul pe care el îl numea "acasă". Pentru prima dată vedea în aparatul lui Jane un oraș, Sfinxul, oameni dansând, imagini cu Sistemul Solar, o bicicletă, Turnul Eiffel, un avion, etc. Totodată, Jane, curioasă și cu ochii plini de uimire, descoperea lumea în care a crescut Tarzan, o natură simplă, primordială. Tarzan nu era inițiat în tainele lumii civilizate care trăiește pentru propriile interese, dar cu toate acestea, el se confruntă chiar în junglă cu Clayton, omul care voia să îl captureze pe el și pe gorile și să îi vândă în Anglia. 
     În final, oamenii pleacă, Tarzan îl învinge pe Clayton și devine stăpânul junglei. Este impresionant că Jane și tatăl ei renunță la tărâmurile lor, la viața alături de oameni, școli, clădiri imense, tehnologie și se alătură vieții simple. Se pare că nu este nevoie de tot ceea ce avem noi, oamenii, pentru a trăi și a fi fericiți.