1 iulie.
     Dimineață obișnuită de vară. Încă nu mă trezisem bine, deși soarele ardea deja pe cer. Schimbam plictisită și putin somnoroasă canalele televizorului și totuși, nu reușeam să găsesc ceva pe gustul meu. Pe canalul de desene animate era povestea lui Tarzan. Deși ratasem începutul, filmul mi-a atras atenția. M-a captat. S-a deschis acea lume a junglei, a sălbăticiei, o lume parcă de nicăieri. Natura părea neschimbată, sălbatică, plină de singurătate. Dar animalele trăiau de fapt, într-o armonie deplină. Se ajutau reciproc și totodată erau supuse sub conducerea unei gorile. Crescut în junglă de niște gorile, departe de civilizație, Tarzan nu știa engleză, se considera diferit, ciudat și nu se gândise niciodată că undeva, departe, este o altă lume cu totul diferită, cu "creaturi la fel ca el", o lume pe care acum când devenea adult, nu o mai putea înțelege. 
     Profesorul Porter, fiica sa, Jane și ghidul lor, Clayton, din dorința de a vedea gorilele, descoperă acest om ciudat, curios, un fel de om-maimuță și încearcă să comunice cu el. Dar Tarzan, începe să descopere lucruri uimitoare, de necrezut, lucruri pe care mintea sa- obișnuită cu simplitatea și liniștea vieții junglei- nu le-ar fi putut închipui niciodată. Fantastic, nu? Astfel că, Tarzan își descoperea originile, afla ce este dincolo de jungla Africii, dincolo de locul pe care el îl numea "acasă". Pentru prima dată vedea în aparatul lui Jane un oraș, Sfinxul, oameni dansând, imagini cu Sistemul Solar, o bicicletă, Turnul Eiffel, un avion, etc. Totodată, Jane, curioasă și cu ochii plini de uimire, descoperea lumea în care a crescut Tarzan, o natură simplă, primordială. Tarzan nu era inițiat în tainele lumii civilizate care trăiește pentru propriile interese, dar cu toate acestea, el se confruntă chiar în junglă cu Clayton, omul care voia să îl captureze pe el și pe gorile și să îi vândă în Anglia. 
     În final, oamenii pleacă, Tarzan îl învinge pe Clayton și devine stăpânul junglei. Este impresionant că Jane și tatăl ei renunță la tărâmurile lor, la viața alături de oameni, școli, clădiri imense, tehnologie și se alătură vieții simple. Se pare că nu este nevoie de tot ceea ce avem noi, oamenii, pentru a trăi și a fi fericiți.